Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, prezent la Salcea alături de Mirela Adomnicăi și Gheorghe Șoldan, reprezentanți ai sucevenilor în Parlamentul României.

În contextul nefericit al aluncecărilor de teren din comuna Salcea ce pun în pericol Aeroportul Ștefan cel Mare și alte locuințe din zonă, Ministrul Agriculturii, s-a deplasat la fața locului pentru a vedea stadiul lucrărilor de stabilizare a solului.

Cu prilejul acestui eveniment deputatul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a ținut să reamintească că aceasta problema persistă din perioada în care dumneaei era prefect. Deși a semnalat problema și a găsit soluția, autoritățile locale PNL, au igonart pericolul nefăcând ceva în acest sens.

„Eram prefectul județului Suceava când directorul Aeroportului ”Ștefan cel Mare” Suceava, dl Măriuța, m-a informat despre ravena care ajunsese aproape de pista aeroportului. La fiecare ploaie mai serioasă se tot mărea, existând riscul să afecteze infrastructura aeroportului și circa 200 de locuințe în aval, pe lângă câteva sute de hectare de teren. Am convocat în ședință extraordinară comitetul județean de urgență și am cerut luarea unor soluții. Ne-am blocat între Consiliul Județean Suceava și Primăria Salcea, pentru că nu au găsit o soluție juridică să rezolve problema. Actualul ministrul al Agriculturii, colegul meu deputat Florin Barbu, era atunci director general al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) și el a fost cel care a venit cu soluția reală de rezolvare a acestei probleme majore. Un proiect de amenajare pentru combaterea eroziunii solului, în valoare de 6 milioane de euro, o lucrare inedită în România la asemenea nivel amploare și volum de investiții. Totul bine și frumos, doar că, după moțiunea de cenzură din 2019 și schimbarea puterii, s-au schimbat și prioritățile, iar Suceava nu se mai afla pe listă. Oricât s-ar bate unii cu pumnul în piept, vicepreședinți de partide la nivel național, și și-ar face fotografii cu investițiile altora prin mass-media, acesta este adevărul. Ani la rând, proiectul a fost blocat de indolența unor politicieni pentru care Suceava nu era pe hartă, iar ravena se tot mărea și punea în pericol – fără nici o exagerare – sute de hectare de teren, sute de case și chiar infrastructura aeroportului. Îi mulțumesc și pe această cale dlui Florin Barbu, pentru sprijinul real oferit în rezolvarea acestei probleme critice pentru Salcea, dar și pentru județul Suceava.” a declarat Mirela Adomnicăi.

Și deputatul Gheorghe Șoldan, a menționat lipsa împlicării autorităților locale liberale într-o astfel de problemă atât de gravă „De ani de zile, în zona aeroportului există o problemă gravă de eroziune a terenului, o ravenă care a cuprins o suprafață de nu mai puțin de 3,6 kilometri. Problema a fost neglijată pentru mult timp, autoritățile județene nereușind să găsească nici fondurile necesare și nici soluțiile juridice. Salvarea a venit tot de la Florin Barbu, care era în acea perioadă președinte al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) și care a reușit să demareze proiectul de șase milioane de euro pentru a rezolva problema majoră de la Salcea, care se adâncea la propriu și la figurat de la o zi la alta, riscul unei catastrofe ecologice și sociale nefiind exclus. Cu toate acestea, după plecarea lui Florin Barbu de la conducerea ANIF, succesorii săi, liberali, au neglijat proiectul pe nedrept și au blocat fondurile. Am discutat cu dl Florin Barbu despre problema de la Salcea de dinainte să ajungă ministru, iar la o săptămână după ce a fost învestit oficial, a deblocat fondurile și proiectul a fost reluat. Îi mulțumesc și pe această cale dlui ministru Barbu pentru sprijinul acordat județului Suceava și îl aștept cu drag la finalizarea lucrărilor, peste aproximativ șase luni.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *