Cu ce rămâne Suceava după ziua de 28.01.2024?

„Evenimetul” marcant al începutului de an pentru municipiul Suceava, din păcate este clar reprezentat de ceea ce ar fi trebuit să fie confruntarea Simion-Flutur (AUR-PNL). De ce din păcate? Pentru că în loc să remarcăm o mare realizare, un mare eveniment cultural, ajungem să vorbim despre un mare circ! Singurul lucru pozitiv din acest circ este că așa mai aude și centrul țării de noi, dar cu lucruri negative din păcate. Însă pentru a rămâne într-o notă pozitivă, prin acest bălci mai află și restul oamenilor de Domnul Flutur și restul actorilor politici care la protecția anonimatului unui județ aflat la marginea țării, îl pot transforma foarte ușor în moșie, fără a avea cea mai mică grijă a înfăptui un abuz de orice fel.

Președintele CJ, Gheorghe Flutur, a zis bine „Suceava nu-i sat fără câini” dar nici moșia dumnealui! Suceava este un județ liber în care dacă vrei poți să protestezi chiar și împotriva președintelui CJ când acesta are și altă culoare politică înafară de cea roșie.

Trecând la analiza circului zilei de duminică, voi începe cu domnul Flutur. Acesta ca un bărbat adevărat protejat de jandarmi să nu pățească ceva, a urlat la Simion că-l așteaptă să vină. La cateva secunde după ce a strigat în microfon, a luat-o în pas alergător către mașina care-l aștepta să plece. Păi cum vine asta? Chemi un om „să ți-o dai parte-n parte” și apoi fugi?

Continuând cu George Simion, este interesant faptul că alocă atăta energie Județului Suceava, intrebarea este de ce? Fără a divaga de la ziua de dumunică, Simion într-un fel sau altul aplică tacticile din tinerețea domnului Flutur și anume circul. Ceea ce face Simion este ca un bumerang pentru Flutur, care a uitat când spunea că nu se lasă până nu scoate toți șobolanii roșii din prefectură (cei mai în vârstă cunosc mai bine varianta originală a vorbelor). Trebuie să recunoaștem că protestul AUR a mai dezmorțit un oraș adormit de administrația „tătucilor” în care o mare parte a presei locale este cumpărată. (îmi pare rău celor din breaslă dar alt cuvânt mai potrivit n-am găsit).

Revenind la PNL, este amuzant cum domnii parlamentari Bogdan Gheorghiu și Daniel Cadariu au reînviat din senin pentru a lua apărarea șefului de partid, atacându-l pe psd-istul Gheorghe Șoldan. Adevărul că tabloul nu era complet dăcă nu se trezeau cei doi din somn pentru a-l lua la rost pe Șoldan care și-a permis să făcă un video din centrul orașului. Tinere Șoldan, stai cuminte în casă, vrei să te sfâșie câinii de pază ai Județului Suceava, Bogdan Gheorghiu și Daniel Cadariu?

Să nu-i lăsăm nepomeniți pe cei de la PSD care stau cuminți în banca lor și de data asta pare să fie o alegere bună. Dar să nu uităm că lipsa lor de reacție din ultimii ani a reprezentat o direcție cam primejdioasă în care propiul electorat a fost lăsat pradă atacurilor pnl-iste sau usr-iste.

În concluzie, cu ce rămâne Suceava după acest bâlci? Tot cu problemele nerezolvate și fără perspective. Din tot acest haos, PSD pare să iasă câștigator arătând că sunt singurii mai zdraveni la cap. O condiție a succesului la următoarele alegeri ar fi să întinerească cu adevărat listele candidaților și să aducă niște candidați cel puțini „digerabili” pentru CJ și primăria Municipiului Suceava, în contextul în care nu vrei să alegi circul AUR-PNL.

P.S. îmi cer scuze pentru stilul agresiv și neprofesionist al analziei, dar uneori nu poți să îmbraci frumos o realitate jalnică, penibilă și păguboasă pentru un oraș și-un județ care se zbate în sărăcie.

sursa foto:facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *